Forumul Naţional ONG

Comunicat de presă

Asumarea binelui cetățeanului și comunității –
scopul final al oricărei politici publice

Ediția a 14-a a Forumului Național ONG și-a închis lucrările vineri, 17 octombrie 2014. Aceată ediție aniversară – organizată la 20 de ani de la primul forum – a reunit reprezentanți ai peste 150 de ONG-uri din întreaga țară, miniștri și înalți funcționari publici.

Centrul de Asistență pentru Organizații Neguvernamentale – CENTRAS, în parteneriat cu Ministerul pentru Dialog Social și Fundația Dignitas, a organizat între 16 și 17 octombrie a 14-a ediție a Forumului Național ONG. Evenimentul s-a bucurat de prezența a peste 150 de reprezentanți ai ONG-urilor din întreaga țară și a numeroase personalități din administrația publică centrală, între care doamna Aurelia Cristea – Ministrul Delegat pentru Diaglog Social și domnul Eugen Teodorovici – Ministrul Fondurilor Europene. Din partea Consiliului Europei a participat doamna Anne-Marie Chavanon – Președinte al Comisiei Democrație, Coeziune socială și Provocări Mondiale.

Discuțiile s-au axat pe creșterea eficienței dialogului dintre ONG-uri și administrația publică – centrală sau locală, precum și pe îmbunătățirea calității consultării publice. Astfel, d-na Aurelia Cristea a declarat că „se încearcă să se construiască un cadru instituțional și un mecanism care să permită dezbaterea tuturor acelor proiecte care pot naște controverse sau care pot produce divizare în societatea româneasă.”

În ceea ce privește relația Ministerului Fondurilor Europene cu ONG-urile – și în special cu cele care beneficiază de fonduri europene și au de suferit de pe urma întârzierilor de plăți – ministrul Eugen Teodorovici a declarat că „acolo unde statul a greșit, statul trebuie să plătească. Am facut curat în OIR-uri și vă pot garanta că până în primul trimestru al anului viitor toate rambursările restante vor fi achitate.”

S-a evidențiat și un exemplu de succes replicabil în crearea unui real cadru de colaborare între administrație și ONG: Ministerul Justiției a fost apreciat pentru modul în care a creat și coordonează o platformă de cooperare cu societatea civilă în cadrul Strategiei Naţionale Anticorupţie 2012-2015. În cadrul platformei de cooperare, ONG-urile participă la misiunile tematice de evaluare şi la consultări periodice. Un calendar comun este in curs de a fi adoptat.

Ca urmare a dezbaterilor din cadrul Forumului, vor fi inițiate două proiecte transversale în următorea perioadă: Advocacy Bank, o platformă online care va cuprinde informații utile pe teme de advocacy și Campania națională de promovare a utilizării legii 350/2005, spre a facilita finanțarea organizațiilor neguvernamentale de către instituțiile publice.

Moderatorul atelierului „Capacitatea de advocacy a sectorului neguvernamental”, Corina Dragomirescu, vicepreședinte la Academia de Advocacy a declarat că „în prezent se decantează necesitatea unei coerențe, în acțiunile de advocacy ale sectorului ONG. Acestea nu se pot face profesional, fără documentare. De aceea, punerea împreună a tuturor experiențeleor și expertizelor din sector, ca o sursă comună, sub numele de Advocacy Bank, este una din acțiunile reieșite în urma Forumului ONG 2014. Sectorul ONG trebuie să iși întărească poziția sa, în procesul de influențare a deciziei publice, să iși formuleze prioritățile legislative, să iși utilizeze judicios competențele, câștigate de fiecare ONG în parte și să acționeze ca un întreg, păstrându-și nealterată integritatea.“

La finalul celor două zile a fost adoptat Apelul organizațiilor societatii civile către Guvernul României care solicită un angajament comun de atingere a urmatoarelor obiective: o societate echitabilă deschisă egalității de șanse; o societate civilă organizată, puternică, diversificată și independentă; programe și servicii publice în conformitate cu asteptările cetățenilor și de înaltă calitate; un proces eficace și transparent de proiectare și dezvoltare de politici, programe și servicii publice; prevederi clare privind administrarea schimbărilor în programe și servicii publice. Cu privire la acest aspect, Mihai Lisetchi, Director executiv al Agenţiei pentru Informarea şi Dezvoltarea Organizațiilor Neguvernamentale – AID-ONG a declarat: „Apelul lansat cu ocazia Forumului ONG este un apel pentru normalitate. Prin maniera de abordare are un caracter mai degrabă tehnic, procedural, fără pretenția de a acoperi explicit problemele arzătoare ale societății românești. Dar materializarea solicitării noastre ar genera credibilitatea demersurilor guvernamentale, oricare ar fi tema abordată. În ultima instanță, asumarea binelui cetățeanului și a comunității, în general, ca scop final al oricărei politici publice impune guvernului, instituțiilor publice, în general, adoptarea unei poziții deschise și favorabile colaborării cu organizațiile societății civile.”

Pentru mai multe informații cu privire la Forumul Național ONG 2014 vă invităm să consultați site-ul www.forum-ong.ro sau să ne contactați prin emanil: viorel@centras.ro, persoană de contact: Viorel Micescu – Director executiv CENTRAS.

 

Pe 16-17 octombrie 2014, ne revedem la cea de-a 14-a ediție

a Forumului Național ONG din România!

 

CENTRAS, împreună cu partenerii săi, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vărstnice, prin Ministrul pentru Dialog Social, şi Fundaţia Dignitas, au plăcerea să vă invite la ediţia a 14-a a Forumului Naţional ONG.

Evenimentul va avea loc în Bucureşti, în zilele de 16-17 octombrie 2014, la Muzeul Naţional de Artă Contemporană, strada Izvor nr. 2-4.

La 20 de ani de la primul Forum Naţional ONG, această ediţie este dedicată celor care şi-au pus şi îşi pun toate forţele în dezvoltarea organizaţiilor neguvernamentale, a unui sector asociativ puternic şi conectat la realitate, capabil să participe eficient la eforturile de modernizare a României şi să funcţioneze în continuare precum o forţă semnificativă pentru consolidarea democraţiei.

Dezbaterile propuse invită la o auto-analiză a sectorului asociativ şi a provocărilor cărora trebuie să le facă faţă, precum şi la o dezbatere asupra relaţiei cu autorităţile publice, centrată pe mecanismele de asigurare a transparenţei şi unei colaborări eficiente. Evenimentul va oferi atât posibilitatea de a participa la elaborarea unor planuri de acţiune pentru adresarea unor priorităţi comune, oportunitatea de a interacţiona cu înalţi funcţionari publici, cât şi şansa de a acţiona solidar pentru promovarea intereselor sectorului asociativ.

Pentru a participa la eveniment, vă invităm să completați formularul de înscriere, disponibil la: www.forum-ong.ro/formular-de-inscriere/.
Agenda evenimentului este disponibilă pe site-ul Forumului Național ONG și va fi actualizată periodic: www.forum-ong.ro.

Pentru orice detalii legate de Forumul Naţional ONG, posibilităţi de cazare şi transport, vă rugăm să ne contactati la telefon: 037 116 71 04, email: alexandra@centras.ro, persoana de contact: Alexandra Marin.

cropped-Head-Forum-2014-var-fin-4.jpg

 

1994-2014… privind evoluția sectorului neguvernamental așa cum apare la 20 de ani de la prima ediție a Forumului Național ONG și în 25 de ani de sistem democratic, sunt inerente întrebările: este cel de-al treilea sector un adevărat pilon al societății românești? Am reușit să impunem și să consolidăm valorile democratice în România? Ce am făcut bine și unde am greșit în aceste două decenii? Și, mai ales, unde anume ne situăm și încotro ne îndreptăm?

 

Căutăm răspunsurile la aceste întrebări și adresăm o invitație deschisă liderilor organizațiilor neguvernamentale de a participa activ la aceasta ediție, implicându-se atât în analiza stării actuale a sectorului, cât și în găsirea de soluții pentru problemele transversale cu care ne confruntăm. Actualul context social, politic și economic din Romania face necesară o creștere a solidarității organizațiilor pentru a putea depăși multiplele obstacole care stau în calea dezvoltării lor.

 

Subiectele propuse se referă la viziunea despre sine a sectorului, la transparență și colaborare cu autoritățile publice și reflectă preocupările unui numar semnificativ de organizații neguvernamentale consultate în intervalul scurs de la precedentul forum.

Tematica și formatul evenimentului din acest an oferă atât posibilitatea de a dezbate provocările pe care le avem, oportunitatea de a interacționa cu înalți funcționari publici în cadrul unor discuții structurate pe domenii de activitate, cât și șansa de a acționa solidar pentru a promova interesele sectorului asociativ.

 

Credem cu tărie că drumul spre îndeplinirea misiunii fiecărei organizații este mult mai scurt și ușor dacă se parcurge ca membru al unui sector puternic și apreciat, decât dacă se alege calea izolării. Avem înaintea noastră oportunități importante de a conduce organizațiile pe care le reprezentăm spre o dezvoltare sănătoasă, iar calea spre reușită o reprezintă acțiunea concertată. Forumul va fi, prin contribuția fiecăruia dintre noi, debutul acestui demers.

 

Pentru a afla mai multe informații despre ediția din acest an a Forumului Național ONG, accesați website-ul www.forum-ong.ro și nu ezitați să ne contactați la telefon: 021-223.00.10, persoana de contact Alexandra Marin, alexandra@centras.ro. Organizația coordonatoare – Centrul de Asistență pentru Organizații Neguvernamentale – CENTRAS.

Agenda detaliată a Forumului va fi disponibilă pe website-ul www.forum-ong.ro, începând cu 22.09.2014.

Forumul va avea  loc în Bucuresti și este organizat în parteneriat cu Ministerul pentru Dialog Social.

 

Împreună construim Forumul Național ONG 2014!

Încep pregătirile pentru cea de-a 20-a ediţie a Forumului Naţional ONG, un demers colaborativ al organizaţiilor neguvernamentale! Vă invităm să completați acest chestionar, care să sprijine echipa organizatoare a Forumului să răspundă cât mai bine nevoilor şi aşteptărilor pe care organizaţia dumnevoastră le are de la acest eveniment.

Vă mulţumim!

COMUNICAT DE PRESĂ – 15.04.2014

Ultima oră: ONGurile negociază cu reprezentanţii Guvernului şi Parlamentului Politica publică naţională privind Organizaţiile Neguvernamentale în România.

 

În cadrul întâlnirii desfăşurate astăzi, în clădirea Senatului României, Emil Pantelimon, reprezentant al Ministerului Culturii a declarat:

Asumarea de către Guvern a unei politici publice cu privire la ONG este un semn de normalitate

Reprezentanţii Guvernului şi ai Parlamentului au dezbătut împreună cu ONGurile Planul de acţiune pentru adoptarea Politicii naţionale privind ONG.

Pe parcursul discuţiilor, au fost identificate 3 direcţii de urmat în colaborarea dintre cele două sectoare.

 Cele 3 direcţii de acţiune sunt:

1.       Încheierea unui acord de colaborare cu Parlamentul României în vederea adoptării unei legi în care să fie stabilită metodologia de elaborare şi actualizare a politicii publice.

2.       Încheierea unui acord de colaborare cu Guvernul României privind dezvoltarea la nivel naţional a unei politici publice coerente cu privire la ONG în România.

3.       Adoptarea ca documente de politică publică privind ONG în România – documentul de poziţie şi codurile de conduită privind finanţarea şi consultarea ONG

Prin masa rotundă „Relaţia dintre stat şi organizaţii neguvernamentale – către o practică previzibilă”, organizaţiile au făcut următoarea mişcare pentru realizarea unei politici publice naţionale cu privire la sectorul neguvernamental. În forma sa finală, politica publică va fi rezultatul unui acord între legislativ şi executiv pe de o parte, şi sectorul neguvernamental.

Reuniunea a fost organizată în cadrul proiectului „Model participativ de elaborare a politicii publice naţionale privind ONG în România”, derulat de către Agenţia pentru Informarea şi Dezvoltarea Organizaţiilor Neguvernamentale (AID-ONG), în parteneriat cu Centrul de Asistenţă pentru Organizaţii Neguvernamentale – CENTRAS. Evenimentul a avut loc marţi, 15 aprilie, sub înaltul patronaj al Vicepreşedintelui Senatului României, Dl. Marius Obreja.

De ce e nevoie de o politică publică naţională cu privire la sectorul ONG?

Pentru că Sectorul neguvernamental resimte acut nevoia unei strategii coerente şi unitare care să depăşească mandatele unui ministru şi care să definească atitudinea şi comportamentul instituţiilor publice cu privire la relaţia cu sectorul neguvernamental. În lumina lipsei de coerenţă a relaţiilor prezente, devine evidentă necesitatea unui document de politică publică care să specifice cât mai clar principiile care să stea la baza dialogului instituţional.

Pentru a consulta documentele de lucru (documentul de poziţie şi codurile de conduită), vă invităm să accesaţi link-ul: http://www.forum-ong.ro/grup-de-lucru-ong/reuniune-3/

Masa rotundă „Relaţia dintre stat şi organizaţii neguvernamentale – către o practică previzibilă” a fost organizată în cadrul proiectului „Model participativ de elaborare a politicii publice naţionale privind ONG în România”, care  şi-a propus realizarea unui set de instrumente, metode şi a unui cadru instituţional la nivel naţional pentru definirea unei politici publice coerente în domeniu.

Proiectul este iniţiat de către Agenţia pentru Informarea şi Dezvoltarea Organizaţiilor Neguvernamentale (AID-ONG), având ca principal partener Centrul de Asistenţă pentru Organizaţii Neguvernamentale – CENTRAS, şi vizează realizarea mai multor instrumente de politică publică de tip COMPACT (Community Pact) dedicate dezvoltării relaţiilor dintre autorităţi publice şi organizaţii neguvernamentale.

Proiectul este finanţat prin Fondul Social European, Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative (PODCA) 2007-2013, gestionat de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

Pentru mai multe detalii, persoana de contact este Cristina Mastacan, coordonator proiecte CENTRAS, e-mail: cristina@centras.ro, tel. 0735 222 002.

 


 

COMUNICAT DE PRESĂ – 19.12.2013

Obiectivul comun al Organizațiilor Neguvernamentale participante la Forumul Național 2013:
În 2014, vrem să determinăm instituțiile statului să respecte litera și spiritul legii și să consulte în mod autentic societatea civilă
Mai multe detalii aici.

COMUNICAT DE PRESĂ – 10.12.2013

FORUMUL NAŢIONAL ONG protestează faţă de adoptarea, în regim de urgenţă, a unor legi de interes şi impact major

 Mai multe detalii aici.

Print Friendly